Editorial

Jumătăți de măsură

Zsolt ERLI

Nu există niciun director de penitenciar titular pe funcție, în sistemul național. Toți sunt împuterniciți pe aceste funcții. Este unul dintre motivele pentru care îi numim pe cei din ANP- păpușarii.

Domnul Timiș este pe această funcție din anul 2021. Înainte de această numire (extrem de neinspirată), comisarul de penitenciare lucra la compartimentul de control intern. Job-ul lui era să strângă informații relevante despre toți și toate și era mereu în legătură cu cei din SRI. Această legătură este și acum, dar asta este o altă poveste, pentru altă dată.

În anii 2021 și 2022, unitatea din Bihor a scos la concurs multe posturi pentru agenți de penitenciare. Așa a ajuns să se angajeze la Penitenciarul Oradea un tânăr, pe care îl vom numi X. Acesta a fost încadrat în serviciul operativ, repartizat la însoțiri deținuți.

Din 2022 și până în 2023, nimeni nu a avut ce să îi reproșeze lui X, pe linia îndeplinirii sarcinilor de serviciu. Problema a fost că prietena lui X a fost implicată într-o rețea de trafic de droguri, destructurată de DIICOT. A fost momentul în care, aparent, s-a declanșat simțul civic a lui Timiș.

X a fost chemat de director, i s-a explicat pe larg că imaginea unității nu poate fi asociată cu astfel de evenimente și că ar fi util tuturor dacă acesta și-ar prezenta demisia. Zis și făcut. X și-a încetat raporturile de muncă cu Penitenciarul Oradea. Este vital să menționăm că X nu a fost niciodată implicat în problemele penale ale prietenei sale, nu a fost și nu este vizat de anchetă.

Înțelegem strategia lui Timiș și nu prea. Ne întrebăm unde a fost acest simț civic în anii 2015 – 2019, când familia Varodi deturna licitații după licitații privind atribuirea contractelor de locațiune cu Penitenciarul Oradea (magazinul unității). Nu conta că firma vindea de 2-300.000 lei pe lună și plătea unității o chirie de numai 1200 lei?

Imaginea penitenciarului este mai importantă decât bugetul acestuia? Sau, discutăm despre un dublu standard, adică domnul Timiș se făcea că nu vede unele lucruri evidente?

Caracterul, moralitatea și arta democrației

Zsolt ERLI

Este cunoscut faptul că legitimitatea, ca trăsătură a administrației publice, trebuie să însemne și să se raporteze la principiul loialității constituționale. Conform acestui concept, “colaborarea instituțională, care se circumscrie colaborării loiale are o componentă extra legem, întemeiată pe practici constituționale, care au ca finalitate primordială buna funcționare a autorității statului, buna administrare a intereselor publice și respectul față de drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor. Finalitatea secundară este evitarea conflictelor interinstituționale și înlăturarea blocajelor în exercițiul prerogativelor lor legale. Instrumentele care concură la realizarea acestor finalități și care fac dovada unui comportament loial față de valorile constituționale sunt dialogul instituțional și stabilirea unor practici reciproc acceptate. Aceste instrumente trebuie să constituie fundamentele soluționării împreună, prin acordul părților, iar nu împotriva, în detrimentul uneia sau alteia, a eventualelor diferende ivite în raporturile dintre autorități, cauzate de situații de fapt sau de drept confuze, echivoce. În virtutea principiului cooperării loiale dintre autorități este, astfel, necesar ca fiecare dintre acestea să depună diligențe raționale și sporite în cadrul dialogului institutional legal pentru evitarea pe cât putință a generării de conflicte juridice de natură constituțională.”

În orice penitenciar din România își defășoară activitatea un judecător de supraveghere însărcinat, printre altele, cu asigurarea respectării drepturilor persoanelor private de libertate prevăzute de lege. Încheierile pronunțate de acesta pot fi supuse unui control judiciar, pe calea contestației, la secția penală a judecătoriei în a cărei circumscripție se află penitenciarul. Sentințele pronunțate în calea de atac sunt definitive.

Unul dintre drepturile încarceraților este cel la informație, asupra căruia legiuitorul primar s-a aplecat cu precădere, instituind în lege și măsurile pentru asigurarea accesului la dispozițiile legale și documentele privind executarea pedepselor.

Pe scurt, administrația penitenciarului este obligată să pună la dispoziția persoanei private de libertate (în formă printată, prin mape de cameră și, în format electronic, prin infochioșcurile montate pe secțiile de deținere) toate acetele normative ce au legătură cu contenciosul penitenciar și nu numai. Iar asta poate reprezenta o problemă pentru orice administrație. Niciun director nu-și dorește persoane încarcerate care să-și cunoască drepturile, libertățile precum și obligațiile trasate în sarcina penitenciarelor. Urmează să arătăm până unde e dispus să meargă un asemenea director, în această privință.

În luna septembrie 2022, condamnatul sesizează administrația, printr-o cerere scrisă, și solicită actualizarea mapelor de cameră și a puncelor de informare electronică din Penitenciarul Oradea. În octombrie se aprobă cererea deținutului, consemnându-se că infochioșcurile sunt actualizate la zi, în sensul că toate actele normative prevăzute de lege sunt disponibile spre consultare.

Cunoscând că strarea de fapt este alta, deținutul formulează plângere la judecătorul de supraveghere. În procedura de cercetare, penitenciarul, printr-o primă adresă, notifică magistratul că toate actele normative sunt încărcate în baza de date a infochioșcurilor. Deținutul cere judecătoruui de supraveghere, în probațiune, să acceseze un asemenea terminal, pentru a vedea lipsa unor acte normative.

Conștientă de sensibilitatea situației, unitatea revine cu o nouă adresă, în completarea celei dintâi, prin care recunoaște scăparea și certifică demersul de actualizare a listei. Fără a mai cerceta personal aspectele semnalate, judecătorul de supraveghere respinge plângerea deținutului, calificând-o ca fiind rămasă fără obiect.

Persoana privată de libertate formulează contestație. Judecătoria Oradea admite calea de atac și obligă, prin sentință definitvă, Penitenciarul Oradea la actualizarea mapelor de cameră, atât în format electronic, cât și pe suport de hârtie. Administrația primește minuta sentinței în 19 decembrie 2022, care conține dispozitivul hotărârii și nu face nimic. Același deținut sesizează, din nou, judecătorul de supraveghere a privării de libertate.

Prin Încheierea din 17 ianuarie 2023, judecătorul admite plângerea și obligă administrația să procedeze de îndată la punerea în executare a dispozițiilor sentinței penale a Judecătoriei Oradea. Penitenciarul nu contestă încheierea, dar nici nu se conformează. Persoana condamnată se adresează, din nou, judecătorului de supraveghere, la începutul lunii martie 2023. În apărare, administrația comunică biroului judecătorului de supraveghere: “ca urmare a încheierii judecătorului de supraveghere nr. 35/17.01.2023, la data de 20.01.2023 a fost înaintată compartimentului IT adresa de informare prin care se solicită actualizarea infochioșcului.

Precizăm că activitatea de actualizarea a mapelor de cameră și a punctelor de informare electronică amplasate la nivelul secțiilor de deținere are un caracter permanent, în funcție de actele normative noi apărute urmând a fi completate cu alte acte normative care au fost omise, în eventualitatea în care acestea vor fi indicate de către petent.” Doar că petentul nu este angajat al penitenciarului, nu este plătit pentru asta iar obligația este a unității.

Cert este că în lumina acestora, judecătorul respinge plângerea deținutului, luând de bună adresa Penitenciarului Oradea.

În luna iulie 2023, deținutul cere, printr-o petiție, administrației să actualizeze infochioșcurile, indicând punctual actele normative lipsă. Penitenciarul Oradea nu aprobă cererea, motivând că nu are ce actualiza. Este chemat, din nou, judecătorul de supraveghere. În cursul noii cercetări judecătorești, administrația transmite că “s-a procedat la identificarea acelor normative exemplificate de către deținut și actualizarea punctelor informatice amplasate la nivelul secțiilor de deținere…” În schimb, nicio referire la mapele de cameră, pe suport de hârtie.

Previzibil, judecătorul de supraveghere respinge plângerea ca rămasă fără obiect.

Fără dubiu, instituțiile nu pot fi separate de persoanele care le conduc. Dorim să încheiem prin adresarea a trei întrebări:

(i) care legitimitate?

(ii) care comportament loial constituțional?

(iii) care stat de drept?