Judecătorul de supraveghere din cadrul Penitenciarului Oradea acceptă să fie mințit de administrație

Zsolt ERLI

Sunt formulate plângeri ce vizează condițiile de detenție ori încălcarea unor drepturi recunoscute de lege, de către persoanele private de libertate.

În procedura de soluționare, judecătorul de supraveghere se mulțumește cu demersul de a solicita punctul de vedere al administrației, fără a verifica situația faptică. Acest mod de lucru avantajează conducerea penitenciarului, care atestă, nereal, că aspectele invocate de deținut sunt neadevărate.

Ofițerii nu au nici reținere cu privire la a comunica astfel de falsuri. Scuza lor este că protejează Statul român și nu au niciun fel de temere deoarece sunt convinși că instituții competente să cerceteze, spre exemplu infracțiuni de fals intelectual, vor arăta dezinteres. Însă pot exista excepții. Vom reveni cu acest subiect.